Lucky Studio – alegerea potrivită pentru femeile care doresc să fie independente

0
547
lucky studio

Să vedem … Aveam un salariu de 800 de lei, din care 500 era chiria, 200 cheltuieli şi facturi, şi eu rămâneam cu 100 de lei. Uneori, nici cu ei. Nu aveam niciun câştig, pur şi simplu mergeam la muncă să nu stau în casă, practic. Nu mi-aş fi imaginat că există jobul în care pot câştiga într-o zi cât într-o lună. Lucky Studio Iaşi, este locul unde acest lucru este posibil.

Din prea multe greutăţi, m-am decis să aleg domeniul videochatului. M-am interesat şi l-am ales pe cel mai bun din Iaşi şi din ţară, Lucky Studio. Nu aveam experienţă, aşa că după ce am început să lucrez, câştigam între 150 şi 300 de lei pe zi. Dar nu pentru mult timp. Cu ajutorul profesionistelor  care se ocupau de training, am ajuns să câştig între 300 şi 800 de lei pe zi. Dacă mă străduiam puţin, plăteam chiria într-o singură zi.

Deşi Lucky Studio îmi punea la dispoziţie o cazare în vila pe care o deţinea, eu îmi doream apartamentul meu. Cel mai frumos cadou pentru mine a fost mai târziu, în doar 2 ani de muncă la Lucky Studio. Când, nu trebuia să mă mai îngrijorez de chirie, căci mi-am cumpărat propriul apartament. Am reuşit cu banii strânşi şi bonusul pe care l-am primit după ce am finalizat un contract de 2 ani la studio. Din bonusul de 26.530 de lei, am primit 6.250 în mână. Mi-au fost de ajutor la cumpărarea apartamentului.

Acum, nu numai că îmi ajung banii, dar am o grămadă pentru toate mofturile şi plăcerile mele. Mi le fac cu drag, pentru că nu trăim să strângem, ci să ne bucurăm de ceea ce avem. Le plătesc şi alor mei facturile din când în când, căci ei nu prea acceptă banii mei. Însă, cadouri le fac mereu şi îi răsfăţ. Sunt părinţii mei, merită totul.

Am vorbit atât de mult de bani, încât am uitat să menţionez zecile de beneficii pe care le oferă Lucky Studio. Este vorba de zeci de şedinţe de machiaj şi coafură, gratis. Pe lângă, schimbare de look din 6 în 6 luni, şedinţe foto şi lecţii de limba engleză şi franceză. Dacă nu ai avut ocazia să înveţi o limbă străină la şcoală, Lucky Studio te ajută. Aşa cum a făcut şi cu mine.

Ce mai, e totul perfect. Însă, dacă acum enumăr toate beneficiile, nu va mai fi o surpriză pentru tine.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here