O vară de vis

0
451
lucky studio

Vara aceasta mi-am propus să fac totul cum nu am mai făcut. Mi-am dorit enorm de mult să îmi găsesc liniştea, să am şi aventură, să mă distrez aşa cum orice tânără la vârstă mea ar face-o. Nu credeam şi nu ştiam în ce măsură acest vis va deveni realitate. Dar iată că am reuşit. Lucky Studio a fost pentru mine cu adevărat locul care mi-a redat o speranţă. Şi am să îţi spun de ce.

Vacanţă = bani

Desigur că pentru orice vacanţă ai nevoie de bani. Oriunde ai merge, chiar şi până la mare în România, ai nevoie de bani. Nu degeaba am fost setată pe această idee, pentru că nu reuşisem atât amar de vreme să duc la bun sfârşit cu planul meu de vacanţă. Anul acesta însă, lucrurile s-au schimbat.

Am început să lucrez la Lucky Studio în urmă cu puţin timp. Iniţial am crezut că nu voi mai bifa o vacanţă anul acesta, cum de altfel se întâmplase şi până acum. Dar pentru că ei mă plătesc în fiecare zi, la final de fiecare tură de muncă, am banii necesari. Deci pasul unu, bifat. Mai apoi, cu timpul stau foarte bine şi asta pentru că am ture. Îmi pot aleg timpul perfect pentru a munci, fără să mă condiţioneze cineva.

Viaţă de lux

E o mare diferenţă de la ceea ce credeam eu că voi trăi şi ceea ce am ajuns să am. Nici acum parcă nu îmi vine să cred…nu fusesem la mare niciodată, acum am bifat deja locaţii din străinătate. Nu îmi permiteam să am strictul necesar sau mă rog, ce credeam eu că e aşa; acum îmi schimb chiria, îmi cumpăr un dressing aşa ca în filme, să îmi încapă toate lucrurile în el. Trăiam zi de zi cu gândul că viaţa e grea şi trebuie să munceşti, să strângi bani; acum nici nu mă mai gândesc la asta pentru că am banii necesari pentru orice. Şi asta oricând.

Viaţa mea de lux, aşa cum o trăiesc astăzi, pare să fie o fantezie. De fapt nu e; este doar realitatea pe care mi-am construit-o eu prin alegerea pe care am făcut-o. Este viaţa mea de când am început să lucrez la Lucky Studio, locul în care munca mea este răsplătită divers, de la banii foarte mulţi şi până la zâmbete şi complimente din partea bărbaţilor cu care conversez în fiecare zi. Nu este şi asta un lux?

LĂSAȚI UN MESAJ