Life as an adult – cum mi-am petrecut prima mea zi de muncă la Lucky Studio

1
310
lucky studio

Abia aşteptam să împlinesc 18 ani. Vârsta la majorat nu se explică în cuvinte, ci se simte. Îmi doream atât de multe, însă părinţii erau cam puţin rigizi. Nu îi condamn doar că, nu înţeleg şi ei că trăim într-o lume modernă? Aşteptam cu sufletul la gură să pot lua decizii de una singură. Şi veni şi acea clipă…

Nu plănuiam să mă angajez în acea vară, dar până la urmă ce aveam de făcut? Am preferat să îmi caut un job de început, dar ce să vezi că peste tot ţi se cerea experienţă. De unde la 18 ani? Am încercat şi interviul la Lucky Studio, la videochat. Aveam deja emoţii că voi primi acelaşi tip de răspuns. Nu a fost aşa şi chiar a două zi am şi început să lucrez. Poţi crede?

A trebuit, ce-i drept, să dovedesc că am vârsta de majorat. Happy me, aveam deja 18 ani şi o zi. Atât a fost, că de restul s-au ocupat ei. Şi mă gândeam deja vai, ce o să fac în prima zi. Ei bine, a fost mai bine decât credeam. În primă fază mi-au creat profil, împreună am parcurs acei paşi, cu descriere despre mine, cu foto, şi mi-au făcut şedinţa foto. Mă simţeam deja o mică divă…

Prima zi de muncă

Concret, am început să lucrez. Fetele mi-au arătat logarea  şi cum începe totul şi mi-au spus doar să fiu relaxată. Emoţiile erau cât casa. Nu ai idee ce tremuram când a intrat primul tip pe chat cu mine. Dar pur şi simplu, am trecut peste. Îmi spune, hey gorgeous! Ştii cât e de plăcut să auzi numai complimente în fiecare zi?!

Mai mult decât atât, am stat de vorba despre mine şi el, despre viaţă şi tot aşa. Nici nu ştiu când a trecut timpul. Fetele de la Lucky Studio, chiar şi cele din echipă, mi-au spus că aşa va fi, dar nu crezi până nu vezi, nu-i aşa? În fine, închei ziua de muncă şi când la plecare, fata de la contabilitatea Lucky Studio îmi spune: stai, să-ți iei banii! Să revin la tremurat: acum era la dublu. Primeam banii, primii mei bani de la prima zi de muncă. Şi în plus, un bonus considerabil. Asta doar pentru că am semnat cu Lucky Studio! Poţi să crezi? Life as an adult is great!

1 COMENTARIU

  1. Skapa MagiMoite pozdravlenia za oakrivtneto na Iyengar Yoga v Sofia.Az sam ot BG no jiveya v Los Angeles.Zanimavam se s Iyengar yoga ot 8 godini i sam izkrala 3 godini uchile4te za Iyengar yoga sas nai dobrite uchiteli v US i India.Veche sam yoga intructor Into 1, i sega v krait na godinata 4te se iavaiavamna Intro 2 certification.S nai goliamo udobolstvie bih prepodavam niakolko klasa kato se varna na pochivka v BG.Mnogo sam gorda che Iyengar yoga navliza v BG.Stefie

LĂSAȚI UN MESAJ