Echipa mea, echipa fetelor Lucky

0
592

În momentul în care te angajezi într-un loc nou ai pretenţia sau cel puţin dorinţa de a face ca lucrurile să fie pe măsura aşteptărilor unui om nou, într-un loc nou. Un început este plin de entuziasm, însă în egală măsură vine şi să te încarce cu tot ceea ce ţine de emoţia de a te integra. Poate că am trecut cu toţii prin asta. Dar să îţi spun sincer, la Lucky Studio am descoperit că totul este altfel decât aş fi crezut.

Echipa fetelor

Poate că nu este o aşa mare surpriză să aflu că la Lucky este o mare echipă de fete. Este un studio de videochat feminin, deci lucrează numai fete. Doar că pentru siguranţa lor, pentru psihicul lor până la urmă nu se permite ca bărbaţii să între în studio. Nici măcar să viziteze, să vadă, să recomande, pur şi simplu bărbaţii nu au ce cauta aici. Asta îţi dă mai multă încredere în tine şi în cei cu care lucrezi, ştiind că nu există riscul de a te întâlni pe un culoar cu un bărbat şi tu să te simţi stânjenită şi cu intimitatea invadată.

Mai apoi ţine şi de modul în care fetele se înţeleg între ele şi se ajută. La Lucky Studio este o echipă de fete ca şi când ar fi o mare familie. Pariu că nici la asta nu te aşteptai. Ştii cum e, când se găseşte un cerc comun al celor care gândesc la fel e ca şi când ai descoperi că faci parte din acel grup dintotodeauna. Aşa m-am simţit eu ca parte din echipa fetelor Lucky Studio. Şi o dată cu asta parcă pot spune cu adevărat că mă simt la fel de lucky că am găsit acest loc.

În scurt timp m-am acomodat cu tot ce înseamnă ritmul Lucky, mai ales pentru că mi s-a oferit şi şansa de a avea un program lejer, făcut după bunul plac, alegând tura pe care să lucrez. În scurt timp am ajuns să fiu cea care îşi doreşte mai mult şi mai mult; am început să lucrez cu drag, spor şi interes, însă nu aş schimba pentru nimic echipa cu care lucrez şi oamenii de care mă înconjor. Asta este clar!

Echipa mea – aşa îmi place să le spun fetelor, cu care am şi prietenii deja. Sunt mai mult decât colegele mele de muncă, mai mult decât modele pentru mine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here